OBLIGATORIU În interiorul instituțiilor medicale, doar cu mască de protecție

Astăzi, 14 iulie, a intrat în vigoare măsura care prevede purtarea obligatorie a măștilor de protecție în interiorul instituțiilor medico-sanitare publice și private din municipiul Chișinău. Aceasta a fost adoptată de către  Comisia Extraordinară de Sănătate Publică Chișinău, în contextul creșteri numărului de cazuri de COVID-19. Concomitent, comisia recomandă utilizarea măștilor de protecție în transportul public și spațiile închise, mai ales de către persoanele imunocompromise și cu comorbidități.

De ce trebuie purtată masca de protecție?

Masca medicală este un instrument utilizat pentru prevenirea transmiterii infecțiilor. Aceasta acoperă nasul și gura, și se fixează de urechi. Măștile ajută la limitarea răspândirii germenilor. Când cineva vorbește, tușeste sau strănută, în aer se eliberează mici picături cu agenți patogeni, care pot infecta persoanele din jur. Purtarea măștii de protecție previne contaminarea celorlalte persoane.

Cum se poartă corect o mască de protecție?

  • Masca trebuie să se potrivească pe față, astfel încât să acopere nasul, gura si bărbia.
  • Masca nu trebuie atinsă cu mâinile, deoarece afectează eficiența protecției.
  • Cand masca este înlăturată, nu trebuie atinsă partea exterioară, care poate fi contaminată cu microbi.
  • Înainte de a fi aruncată, masca va fi pusă într-o pungă de plastic.
  • O mască medicală nu trebuie purtată mai mult de o zi. De asemenea, va fi înlocuită imediat dacă este umedă sau deteriorată.

Purtarea măștii de protecție este doar una dintre măsurile de prevenire a infecțiilor respiratorii. Concomitent, este important de a respecta măsurile de igienă personală:

  • Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, înainte de prepararea bucatelor, servirea mesei și după utilizarea toaletei.
  • Acoperirea gurii și nasului cu un șervețel de unică folosință, în momentul  tusei sau strănutului.
  • Aruncarea șervețelului de unică folosință, după fiecare utilizarea, și spălarea pe mâini..
  • Evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii cu mâinile nespălate.
  • Evitarea contactului cu persoanele bolnave.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *