Alcoolul în sarcină: Cum afectează sănătatea psihică și fizică a fătului

Alcoolul poate perturba dezvoltarea fătului în orice stadiu al sarcinii, inclusiv în primele etape, înainte ca femeia să știe că este însărcinată. Expunerea fetală la alcool poate provoca avortul spontan, nașterea prematură, moartea fătului, dezvoltarea intrauterină deficitară a fătului, sindromul alcoolismului fetal.

În sângele fătului, alcoolul atinge concentrații mai mari decât cele din sângele mamei, deoarece organismul lui nu este pregătit să metabolizeze alcoolul. Alcoolul este un factor teratogen, care produce leziuni și tulburări ale funcției țesuturilor și organelor, în special a țesutului nervos.

Ce este sindromul alcoolismului fetal?

Sindromul alcoolismului fetal este o dizabilitate a persoanelor care au fost expuse la alcool în perioada prenatală. Acesta se manifestă prin:

  • Defecte fizice: înălțime redusă, dimensiuni mici ale capului și creierului, trăsături anormale ale feței (ochi mici, frunte îngustă, buza superioară subțire), diformități ale oaselor, articulațiilor și degetelor, malformații ale inimii și rinichilor, tulburări de vedere și auz;
  • Tulburări ale structurii și funcției sistemului nervos: nivel de inteligență redus, dificultăți de înțelegere și învățare, probleme de atenție și memorie, hiperactivitate, oscilații rapide ale stării emoționale, coordonare proastă a mișcărilor, tulburări de vorbire;
  • Tulburări de comportament și de adaptare: rezultate școlare slabe, incapacitate de a se concentra și îndeplini cu succes o sarcină de lucru, dificultăți de a comunica și a lega prietenii, dificultăți de a se adapta la viața socială, de a trai independent și de a păstra un loc de muncă, comportament impulsiv, tendință spre delicvență.

Care este soarta unui copil cu sindromul alcoolismului fetal?

Tulburarea afectează nu doar pacientul. Consecințele le suportă direct familia și indirect – societatea. Dizabilitățile fizice sau psihice ale non-născutului vor necesita intervenție timpurie și, adesea, sprijin din partea serviciilor de asistență medicală și socială pe tot parcursul vieții. Eșecul academic, abuzul de substanțe, problemele de sănătate mintală, contactul frecvent cu sistemul juridic, fie ca victime, fie ca infractori și incapacitatea de a trăi independent și de a obține, sau a menține un loc de muncă, toate pot avea impact economic, social și cultural substanțial asupra oricărei comunități. Tratamentul şi îngrijirea copiilor cu tulburări din spectrul alcoolismului fetal sunt destul de dificile şi necesită răbdare. Intervențiile cât mai precoce, cum ar fi: terapii ocupaționale, educaționale, comportamentale, logopedie, sporesc șansele copiilor de a avea o viață integră socială.

Alcoolul de calitate și în cantități mici poate dăuna fătului?

Nu există un tip de băutură alcoolică sau cantitate sigură de alcool care să nu afecteze negativ sarcina și dezvoltarea fătului. Ca urmare:

  • Nu consumați alcool dacă vă gândiți să rămâneți însărcinată!
  • Nu consumați alcool dacă sunteți însărcinată!
  • Dacă nu puteți renunța, căutați ajutor profesional!
  • Orice bea mama, la fel face și copilul nenăscut!

În fiecare an, în data de 9 septembrie, marcăm Ziua internațională de conștientizare a spectrului tulburărilor alcoolice fetale pentru a îmbunătăți prevenirea, diagnosticul și sprijinul persoanelor cu acest diagnostic.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *