Mariana Croitoru, medic de familie: Sunt fericită că am posibilitatea să ajut oamenii 

Mariana Croitoru și-a dedicat medicinii 40 de ani din viață. Până în 2001 a fost medic terapeut, apoi s-a specializat în medicina de familie. Continuă să profeseze, deși este deja pensionară de mai mult timp. Spune că atâta timp cât va fi sănătoasă și va avea forță va rămâne alături de pacienți. Cum este să-ți dedici întreaga viață medicinii și să fii martor la suferințele a sute de oameni? Ce simte un medic în acele momente când medicina este neputincioasă în fața destinului, iar omul se stinge sub privirea lui? Aflați din interviul realizat cu medicul de familie Mariana Croitoru.

-Ce relație aveți cu pacienții Dumneavoastră?

Caldă. E o relație bazată pe încredere. Ei pot miza pe mine oricând…la orice oră. Sănătatea lor pentru mine e prioritară.

-Ce vă destăinuie?

Împărtășesc cu mine aproape torul – atât durerile, cât și bucuriile. Își deschid sufletul cu încredere, iar eu le răspund cu empatie și încurajare.

-Înțeleg pacienții importanța medicului de familie în viața lor?

Majoritatea înțeleg că suntem alături de ei la toate etapele vieții lor. Avem grijă de sănătatea întregii familii, de la mic la mare: bunei, părinți, copii, nepoți. Pe lângă faptul că le tratăm bolile, suntem și confidenții lor.

 -Cele mai frumoase momente trăite în calitate de medic de familie? 

Cele mai frumoase momente au fost atunci când am putut să ajut un pacient, când am reușit să depistez și să tratez la timp boala.

 – Ce simțiți atunci când aveți în față un pacient incurabil?

Este un moment complicat. Nu mă pot deprinde cu faptul că pacientul va deceda.  Mă afectează enorm emoțional. Dar fac tot posibilul să-mi ascund emoțiile. Încurajez pacientul,  încerc să-i sustrag atenția de la sfârșitul fatal. Psihologic, este foarte greu.

 -Cum va simiți când învingeți un caz medical grav?

Sunt fericită. Emoțional mă simt foarte bine și sunt recunoscătoare pentru faptul că am reușit să ajut un om.

-Vă atașați de pacienți?

Evident. Pentru că sunt alături de ei în cele mai complicate momente ale vieții. Îi cunosc pe majoritatea foarte bine. Ca urmare, suferințele lor mă afectează și pe mine.

-Sunteți singurul medic în familia Dumneavoastră?

Da, singură. Copiii mei au văzut cât de mult am muncit. Au fost perioade când nu aveam zile de odihnă. În timpul sărbătorilor, frecvent, eram la muncă, nu alături de familie. Aceasta i-a determinat să-și evolueze bine capacitățile și să aleagă domeniile de activitate unde să fie, cu adevărat, cei mai buni.

-Nu regretați că nu v-au urmat calea?

Nu regret. Eu cred că medic sau pedagog trebuie să te naști. Aceste profesii revendică multă dragoste și devotament. Trebuie să poți să tratezi sau să educi omul cu empatie, afecțiune și răbdare. Cu aceste calități te naști. Copiii mei au îmbrățișat alte meserii, unde au succes, și asta mă bucură foarte mult.

-Dumneavoastră ați avut sentimentul că v-ați născut ca să fiți medic?

Da, am avut mereu acest sentiment. Eram în clasa a 7-a când știam sigur că voi fi medic. Am simțit mereu necesitatea de a ajuta oamenii. Nu m-a inspirat nimeni să aleg această cale. Am realizat singură că fi medic e misiunea mea în această viață.

-Există diferențe între generația Dumneavoastră de medici și tânără generație de medici?

În primul rând, au posibilități mai bune de instruire. Tehnologiile informaționale permit tinerei generații de medici să acceseze materiale de pretutindeni, inclusiv să aibă acces online la biblioteci din alte țări. Astăzi este posibil de a face schimb de experiență, de a însuși informații noi, de a te autoinstrui în continuu. Noi aceste posibilități nu le-am avut. Puțin însă s-au schimbat valorile. Tânăra generație de medici este mai materialistă. Pentru generația mea însă partea materială a fost mereu pe ultimul loc.

-Din păcate, în Republica Moldova, o persoană necalificată poate câștiga, cel puțin, dublu față de un medic. Nu vă descurajează această realitate dură?

Evident, trebuie să fim mai bine remunerați. Dar partea materială nu trebuie să fie pe primul loc la un medic. Nimeni nu ne-a impus sa devenim medici. Dacă cineva este nemulțumit, înseamnă că trebuie să îmbrățișeze altă meserie. Nu aș putea să renunț la meseria de medic, doar din motivul că nu sunt remunerată mai bine.

-Cum este medicina noastră de familie față de cea din Occident?

Vă spun cu toata încrederea: suntem foarte buni. Sistemul pe care îl avem astăzi, cu centre ale medicilor de familie, este în favoarea pacientului. Peste hotare medicul de familie nu este atât de mult implicat în procesul de supravegherea a stării de sănătate a pacientului. O confirmă și conaționalii noștri care muncesc peste hotare. Ei spun că le place medicina de familie din Moldova datorită accesibilității și atenției sporite pe care le-o acordă medicul de familie. În Moldova, poți obține rapid o consultație la medicul de familie, îl poți apela oricând, pentru a cere un sfat, iar în cazuri de urgență, pacientul are prioritate. Aceste avantaje pacientul nu la are în străinătate.

 –Acum 8 ani v-ați pensionat. De ce ați ales să vă continuați munca?

Nu te poți rupe de ceea ce ai făcut o viață. Meseria mea a fost viața mea. Îmi place să comunic cu pacienții, să le fiu alături în momente grele. Mă simt bine că încă le mai pot fi de folos oamenilor. Sunt mulțumită că starea de sănătate îmi permite să lucrez în continuare, mai ales că condițiile de muncă sunt foarte bune. Cât îmi va da Dumnezeu putere, voi fi alături de pacienții mei.

-Ce mesaj doriți să transmiteți tinerii generații de medici, cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului?

Îi îndemn să muncească cinstit, să fie perseverenți și curajoși. Totodată, să se perfecționeze în continuu, deoarece trebuie să fie la curent cu toate noutățile din medicină. Și nu în ultimul rând, să fie empatici și să se comporte cu pacienții așa cum așteaptă ca alții să se comporte cu ei.

Vă mulțumesc!