Ianuarie – luna de prevenire a cancerului cervical. Screening-ul și vaccinarea, cruciale în combaterea bolii

Ianuarie – luna de prevenire a cancerului cervical. Medicii de familie, medicii oncologi și organizațiile neguvernamentale își consolidează eforturile pentru a promova importanța depistării precoce a bolii și inițierea la timp a tratamentului corect.

Cancerul cervical este una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății femeilor la nivel mondial,  și doar diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat crește semnificativ rata de supraviețuire.

Cancerul de col uterin este cauzat de infecția cu virusul papiloma uman (HPV).  Femeile care trăiesc cu HIV au un risc de 6 ori mai mare de a dezvolta cancer de col uterin.

Vaccinarea profilactică împotriva HPV, precum și depistarea și tratamentul leziunilor precanceroase sunt modalități eficiente de prevenire a cancerului de col uterin și sunt foarte eficiente din punct de vedere al costurilor.

Cancerul de col uterin poate fi vindecat dacă este diagnosticat într-un stadiu incipient și tratat corect.

Simptomele cancerului cervical

  • Durere pelviană
  • Sângerări anormale
  • Disconfort în timpul actului sexual

Factori de risc

  • Infecția cu Papilomavirusul Uman (HPV)
  • Fumatul
  • Sistemul imunitar slăbit
  • Istoricul familial de cancer cervical

Depistarea precoce

Depistarea precoce joacă un rol crucial în tratamentul eficient al cancerului cervical. Testul Papanicolau este important pentru prevenirea bolii, iar vaccinarea împotriva HPV poate reduce riscul de infecție.

Totodată, femeile ar trebui să discute constant cu medicul de familie sau medicul ginecolog despre posibilitățile de screening și perioadele de realizare a examinărilor. Aceasta oferă posibilitatea medicilor să identifica modificările celulare în stadiile incipiente, și să inițieze tratamentul,  îmbunătățind perspectivele de vindecare.

La nivel mondial, în fiecare an, aproximativ  604 000 de femei sunt diagnosticate cu cancer cervical iar 342 000 mor.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *