Medicii de familie și asistenții medicali ai AMT Centru – instruiți în domeniul controlului bolilor netransmisibile

Asociația Medicală Teritorială Centru a desfășurat un atelier de instruire pentru medicii de familie și asistenții medicali, privind aplicarea Pachetului de intervenții esențiale în bolile netransmisibile, conform protocoalelorPEN nr.1 și PEN nr.2.

Acestea sunt sunt instrumente moderne de lucru a echipei medicului de familie pentru prevenirea atacului de cord, a accidentului vascular cerebral și a bolilor renale, prin intermediul managementului integrat al hipertensiunii arteriale și al diabetului zaharat, dar și educația pentru sănătate și consilierea cu privire la conduita sănătoasă a pacientului. Aplicarea PEN-urilor asigurară calitatea în managementul bolilor netransmisibile.

Instruirea a fost făcută de formatorii locali – manageri, medici de familie și asistenți medicali, care au fost instruiți în cadrul celui de-al treilea atelier de formare de formatori pentru aplicarea PEN în municipiile Chișinău și Bălți în cadrul proiectului Proiectul moldo-elvețian „Viață sănătoasă”.

Actualmente, atelierele de instruire sunt desfășurate în toate Asociațiile Medicale Teritoriale din Chișinău, la care participă peste 200 de medici de familie și asistenți medicali.

Conform studiului STEPS 2021, fiecare al treilea moldovean suferă de hipertensiune arterială, iar fiecare al cincilea de diabet zaharat. Aceste boli sunt cele mai răspândite în republică și sunt printre bolile netransmisibile prioritare care aduc la 9 decese din 10!

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *