Revenirea copiilor în școli și grădinițe marchează nu doar începutul unui nou an de studii și socializare, dar și o perioadă propice răspândirii infecțiilor virale și bacteriene. Frecvente sunt enterocolitele, cauzate de rotavirus, norovirus și adenovirus, de agenți bacterieni precum Salmonella, Escherichia coli sau Shigella și paraziți intestinali. Acestea se transmit extrem de ușor pe cale fecal-orală, prin mâini murdare, alimente sau apă contaminate și pot provoca focare în colectivități. În lipsa unor măsuri preventive și a unei igiene riguroase, un singur bolnav poate transmite rapid agentul infecțios unui număr mare de copii.
Ce este enterocolita?
Enterocolita este o inflamație care apare simultan în intestinul subțire și în colon. Mucoasa intestinală se inflamează, provocând tumefiere, iritație și modificări ale funcționării intestinelor. Acestea pot afecta procesul de digestie și mișcarea normală a alimentelor în intestin, generând disconfort și alte tulburări gastrointestinale. Boala afectează, în preponderent, copiii și persoanele cu un sistem imunitar compromis.
Simptome
Enterocolitele se manifestă prin:
- diaree apoasă, uneori de mai multe ori pe zi;
- vărsături repetate;
- febră moderată;
- dureri abdominale și crampe;
- deshidratare, care se poate manifesta prin uscăciunea gurii, plâns fără lacrimi sau scăderea cantității de urină.
În majoritatea cazurilor, enterocolita durează între 3 și 7 zile, dar în formele severe poate necesita spitalizare, mai ales la copiii sub 5 ani.
Când mergem la medicul de familie?
Când copilul prezintă deshidratare, diaree, vărsături, urină închisa la culoare, febră incalta, dureri abdominale, prezența sângelui în scaun vom merge imediat la medicul de familie. Acesta va stabili dacă infecția este virală, bacteriană sau parazitară și va recomanda analize suplimentare dacă este necesar. Intervenția rapidă previne deshidratarea, care se poate instala foarte repede la sugari și preșcolari. Medicul indică tratamentul corect și măsurile de rehidratare, evitând astfel complicațiile grave. În plus, consultul precoce ajută la limitarea răspândirii infecției în colectivități și în familie.
Diagnostic și tratament
Diagnosticul se stabilește pe baza anamnezei (precizarea contextului apariției simptomelor, tipul de alimente consumate și proveniența acestora, contactul cu persoane infectate, anturaje cu simptome asemănătoare, folosirea recentă a antibioticelor) și a unor investigații suplimentare. Acestea pot cuprinde adesea teste de scaun pentru a identifica agenții infecțioși, teste de sânge pentru a detecta semne de infecție sistemică sau inflamație, gradul de deshidratare și prezența tulburărilor hidro-electrolitice (pierderea electroliților prin scaunele apoase).
Infecțiile bacteriene necesită adesea antibiotice, dar utilizarea acestor medicamente trebuie gestionată cu atenție pentru a preveni rezistența la antibiotice. Infecțiile virale se rezolvă de obicei de la sine, tratamentul concentrându-se pe ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor prin îngrijire de susținere.
Gestionarea simptomelor precum durerea și febra este, de asemenea, importantă, folosind medicamente adecvate. Pentru atenuarea febrei se utilizează antitermicele, în timp ce pentru ameliorarea durerii și a crampelor musculare se pot administra medicamente antispastice.
Rehidratarea este o componentă esențială a tratamentului, care poate fi realizată prin soluții de rehidratare orală sau, în cazuri severe, fluide intravenoase.
În tratamentul enterocolitei, regimul alimentar trebuie să fie de cruțare intestinală, cu evitarea alimentelor greu digerabile, prăjite, condimentate și a celor care cresc aciditatea gastrică și produc balonare, precum fructele și legumele crude. Sunt recomandate supele de orez, zarzavaturi, carnea fiartă, orezul fiert, brânzeturile slabe, covrigeii uscați.
Prevenire
- Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, în special după folosirea toaletei și înainte de masă;
- Igienizarea jucăriilor și suprafețelor din grădinițe și școli;
- Consumul de apă sigură și alimente curate;
- Evitarea trimiterii copilului bolnav la școală sau grădiniță, pentru a reduce transmiterea;
- Vaccinarea împotriva rotavirusului, recomandată în primele luni de viață.
Comentarii