Cum devin oamenii victime ale traficanților?

Definiţia juridică internaţională a traficului de fiinţe umane descrie fenomenul ca „recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin ameninţarea cu sau utilizarea forţei sau altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea de plăţi sau avantaje pentru obţinerea consimţământului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea cuprinde, cel puţin,  prostituția sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea sau prelevarea de organe.

Cine riscă să devină victime ale traficului de ființe umane?

Victimele traficului de fiinţe umane pot fi femei, bărbaţi, copii minori. Ei sunt ademeniți cu locuri de muncă avantajoase în străinătate. Ulterior, ajunşi la destinaţie, adeseori pe contul traficanţilor, descoperă că sunt “îndatorați” şi obligați să muncească pe gratis sau pentru un salariu derizoriu. Femeile şi fetele sunt adesea recrutate ca să lucreze în sectorul serviciilor sau domeniul hotelier, dar sfîrşesc prin a se prostitua, forţate de teamă, “datorii”, dependenţa de droguri sau violenţă.

Semnele traficului de ființe umane?

  • Recrutarea – atragerea persoanei în situaţie de trafic prin oferte de studii sau locuri de muncă, prin încheierea căsătoriilor fictive, etc.;
  • Transportare – deplasarea persoanei peste hotare, pe jos sau prin utilizarea diferitelor mijloace de transport, adeseori fiind utilizate căile ilegale (păduri, trecerea prin înot a rîurilor, etc.)
  • Transfer –  transmiterea victimei unei alte persoane prin vînzare-cumpărare, schimb, arendă, transmiterea în contul unei datorii, dăruire sau prin alte tipuri de tranzacţii cu sau fără răscumpărare;
  • Adăpostire –  plasarea victimei intr-un loc ascuns pentru a nu fi descoperită de reprezentanţii organelor de poliţie sau de o altă persoană terţă, capabilă să denunţe traficanţii;
  • Ameninţare şi aplicarea violenţei fizice sau psihice;
  • Confiscarea documentelor – presupune sustragerea de la victimă a actelor de identitate, paşaportului, permisului de şedere, ş.a.;
  • Ţinerea persoanei în stare de servitute în scopul achitării unei datorii prestabilite nejustificat – presupune situaţia, în care victima este lipsită de liberate, inclusiv libertate de circulaţie, este ţinută în stare de ostatic pană la momentul achitării de el sau de o persoană terţă a unei datorii legale sau ilegale;
  • Îngrădirea la libera circulaţie – Victima este privată de libertatea circulaţiei sau limitată în a se deplasa doar în perimetrul unei zone restrînse, adesea în scopul evitării contactelor cu alte persoane sau în scopul obţinerii unui randament al muncii maximal;
  • Ameninţarea cu predarea către autorităţi – se aplică de regulă faţă de migraţii ilegali.

Cum poate fi ajutată o victimă?

În cazul în care vă aflați în una dintre situaţiile expuse mai sus, sau cunoaşteţi victime ale traficului de fiinţe umane, anunțați neîntîrziat autorităţile locale de poliţie, precum şi misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova.

 Cum poate fi prevenit traficul de persoane?

Pentru evitarea riscului de a deveni victimă a traficului de persoane, atunci când vi se oferă un loc de muncă în străinătate aflați aceste informații:

  • Numele și detalii despre persoana care vă facilitează obținerea locului de muncă.
  • Denumirea, adresa și datele companiei cu care urmează să semnați contractul de muncă.
  • Transmiteți informația persoanelor în care aveți încredere – părinți, rude, prieteni.
  • La etapa perfectării documentelor necesare pentru călătorie nu lăsați pașaportul nimănui, sub niciun motiv;
  • Informați persoanele de încredere despre itinerarul călătoriei, locurile de cazare, datele dvs. de contact.

Situații care nu trebuie acceptate

  • Dacă angajatorul finanțează perfectarea documentelor și biletele – survine riscul „formării unei datorii față de aceste persoane”.
  • Dacă oferta vine de la o persoană fizică sau de la o companie neînregistrată în Republica Moldova.
  • Dacă locul de muncă este într-o companie, datele căreia nu pot fi găsite pe internet.
  • Dacă persoana evită răspunsurile clare la întrebările referitoare la adresă, datele de contact, numele complet al proprietarilor și managerilor companiei (restaurantului, chioșcului, magazinului) în care urmează să activați.
  • Reclamați la poliție cazurile care par a se înscrie în “tiparele” infracțiunii de trafic de persoane.

În orice situație de risc, cereți ajutor:

De la cea mai apropiată ambasadă sau oficiul consular al Republicii Moldova din țara în care vă aflați, inclusiv la numerele de telefon de urgență, publicate pe paginile web ale acestora.

Centrul de Apel al MAE IE:

Email: call.center@mfa.gov.md

Facebook: Centrul de Apel al MAEIE al RM

Linia fierbinte accesibilă 24 de ore a Centrului de Combatere a Traficului de Persoane: +373(22) 254-998

Linia fierbinte națională a Centrului Internațional La Strada: 0 800 77777;

În Republica Moldova este desfășurată Campania națională „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”, în perioada 17-23 octombrie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *