195 vizualizări

Luna Conștientizării Tiroidei: Influența glandei asupra sănătății organismului

Ianuarie este Luna Conștientizării Tiroidei și a bolilor tiroidiene – un prilej pentru a ne îndrepta atenția asupra acestei glande esențiale din organismul nostru, adesea neglijate.

Tiroida, o glandă situată la baza gâtului, joacă un rol crucial în menținerea sănătății prin secreția de hormoni, care reglează metabolismul. De la gestionarea greutății până la influențarea stării noastre de bine, tiroida este interconectată cu aproape toate funcțiile vitale ale corpului.

Rolul tiroidei în organism 

Tiroida secretă hormoni, care influențează aproape toate funcțiile organice:

  • Menținerea nivelului de energie
  • Reglarea greutății corporale
  • Dezvoltarea creierului și a sistemului nervos

Cauzele bolilor tiroidiene 

Bolile tiroidiene pot apărea din diverse motive, inclusiv:

Factori autoimuni: Sistemul imunitar pune presiuni asupra glandei tiroide, care, în consecință, stimulează un exces sau un deficit de hormoni.
Insuficiența de iod: Iodul este esențial pentru producția de hormoni tiroidieni.
Factori genetici: Istoricul familial de boli tiroidiene poate crește riscul.

Cele mai frecvente boli tiroidiene

Hipotiroidism: Glanda produce insuficient hormoni.
Hipertiroidism: Glanda produce prea mulți hormoni.
Hashimoto: O afecțiune autoimună, care provoacă hipotiroidism.
Graves: O afecțiune autoimună, care cauzează hipertiroidism.
Glanda tiroidă nodulară: Formarea nodulilor pe tiroidă, care pot fi benigni sau maligni.

Simptomele bolilor tiroidiene

Fiecare afecțiune tiroidiană are simptome specifice:

Hipotiroidism: Oboseală, piele uscată, constipație, sensibilitate la frig.
Hipertiroidism: Nervozitate, iritabilitate, transpirație excesivă, slăbire inexplicabilă.

Cum poți menține sănătatea glandei tiroide

Dietă echilibrată: Consumă alimente bogate în iod (pește, produse lactate) și seleniu (nuci, semințe).
Exerciții fizice: Activitatea fizică ajută la menținerea unui metabolism sănătos.
Control medical regulat: Verifică nivelurile hormonale prin analize de sânge pentru a identifica timpuriu devierile.

Screeningul tiroidei la AMT Centru

Screeningul include următoarele investigații:

TSH: Este un test de sânge, care măsoară nivelul unui hormon produs de glanda pituitară, responsabil de activitatea glandei tiroide. Dacă TSH depășește limitele valorilor normale, indică prezența unei afecțiuni a glandei tiroide.

Anti-TPO: Este un test de sânge, care verifică prezența anticorpilor împotriva unei enzime numite peroxidază tiroidiană, importantă pentru funcția tiroidiană. Un nivel crescut de anticorpi sugerează o afecțiune autoimună, cum ar fi tiroidita Hashimoto.

Ultrasonografia glandei tiroide: Este o examinare imagistică non-invazivă, care folosește ultrasunete pentru a vizualiza glanda tiroidă. Investigația permite identificarea nodulilor, a dimensiunii glandei și a eventualelor anomalii structurale.

Conștientizarea tiroidei și a bolilor tiroidiene este esențială pentru a preveni problemele grave de sănătate. Nu ezita să consulți un medic, dacă observi simptome neobișnuite!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *