Află cum funcționează inima ta: Trei investigații simple care îți pot salva viața

Inima ta lucrează neîncetat — bate de peste 100.000 de ori pe zi pentru ca tu să te poți bucura de fiecare moment. Sănătatea ei este motorul întregii tale vieți, iar cea mai bună cale de a o proteja este prevenția.

În cadrul Departamentului Diagnostice Specializate a Asociației Medicale Teritoriale Centru, oferim trei investigații esențiale pentru sănătatea inimii tale:

Electrocardiograma: Este un test rapid, simplu și complet nedureros care măsoară activitatea electrică a inimii. Ajută la depistarea tulburărilor de ritm cardiac și este recomandată tuturor persoanelor în cadrul controlului anual de rutină, dar mai ales celor care simt palpitații, amețeli sau dureri în piept.

Ecografia Cardiacă: Permite medicilor să evalueze în detaliu structura și funcția inimii. Prin această investigație, specialistul vede cum pompează inima sângele și cum funcționează valvele. Este indicată pentru prevenirea și monitorizarea insuficienței cardiace, a bolilor valvare sau a efectelor tensiunii arteriale crescute.

Monitorizarea Holter ECG: Presupune purtarea pe piept, în decurs de 24 / 48 ore, a unui dispozitiv mic și ușor care înregistrează continuu ritmul cardiac în timp ce îți desfășori activitățile obișnuite sau dormi. Este ideală pentru identificarea aritmiilor care apar spontan și pe care o electrocardiogramă obișnuită de câteva secunde nu le poate surprinde.

Nu aștepta să apară simptomele. Un control la timp previne complicațiile și îți oferă liniște. Ai grijă de inima ta și programează-te pentru o consultație.

Pentru programări apelați:

Registratura – ( 022) 27 43 98

Centru de informații – (022) 27 43 98, (022) 22 31 87