Cancerul mamar rămâne una dintre cele mai frecvente afecțiuni oncologice în rândul femeilor, însă diagnosticat în stadii incipiente, are o rată de vindecare de peste 90%. Cheia acestei depistări precoce constă în atenția pe care o acordăm propriului corp și în identificarea rapidă a primelor semnale de alarmă.
Aici intervine autopalparea lunară: deși nu înlocuiește controalele medicale periodice (precum ecografia mamară sau mamografia), ea rămâne cea mai simplă metodă la îndemână prin care poți observa din timp orice schimbare neobișnuită.
Perioada potrivită pentru autopalparea sânilor
- O dată pe lună, ideal la 3–7 zile după terminarea menstruației, când țesutul mamar este mai puțin dens și mai puțin sensibil.
- În cazul menopauzei, sarcinii sau alăptării – în aceeași zi fixă a fiecărei luni (de exemplu, prima zi din lună).
Cum se face corect autoexaminarea
Inspecția vizuală în fața oglinzii: Ține umerii drepți și brațele pe șolduri. Privește atenta forma, dimensiunea și culoarea sânilor. Caută eventuale denivelări, adâncituri ale pielii, aspectul de „coajă de portocală”, roșeață sau schimbări la nivelul mameloanelor. Ridică apoi ambele brațe deasupra capului și verifică dacă observi aceleași detalii sau asimetrii noi.
Palparea propriu-zisă: Folosește mâna dreaptă pentru sânul stâng și mâna stângă pentru sânul drept. Mișcările trebuie să fie circulare și verticale.
- Mișcarea circulară – de la exteriorul sânului și înaintează spre mamelon.
- Mișcarea verticală – de la claviculă până în partea de jos a sânului.
Examinarea axilei și a mamelonului: Zona axilară conține noduli limfatici importanți. Extinde palparea către zona subrațului pentru a verifica dacă există umflături sau noduli axilari. La final, strânge ușor mamelonul între degete și verifică dacă apar scurgeri mamelonare neobișnuite (transparente, galbene sau sangvinolente).
Semnale de alarmă: Când trebuie să mergi urgență la medic?
Programează-te la un consult medical dacă observi oricare dintre următoarele semne:
- Apariția unui nodul sau a unei zone îngroșate în sân sau la axilă.
- Schimbări de formă, mărime sau contur al sânului.
- Retracția mamelonului (sfârcul tras în interior) sau modificări ale pielii.
- Scurgeri mamelonare spontane.
- Durere persistentă într-o anumită zonă a sânului (care nu are legătură cu ciclul menstrual).