Primul caz de variola maimuței a fost confirmat în Republica Moldova

Primul caz de variola maimuței a fost confirmat la un bărbat din SUA, care a venit în Republica Moldova în interes de serviciu. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății în seara zilei de 8 august.

Acesta a solicitat luni asistența medicală la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, având simptome de slăbiciuni generale, febră și erupții cutanate. Concomitent, bărbatul a făcut testul RT-PCR pentru variola maimuței, care a confirmat infecția. Ancheta epidemiologică este în desfășurare, precizează Ministerul Sănătății.

Simptomele variolei maimuței se manifestă prin febră, dureri de cap, ganglioni limfatici umflați, dureri musculare și erupții cutanate. Pentru a preveni infectarea, cetățenii sunt îndemnați să se spele pe mâini cu apă și săpun, să evite contactul apropiat cu persoane suspectate că s-au infectat sau confirmate cu variola maimuței.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *