AMT Centru a recepționat vaccinurile antigripale. Când începe procesul de vaccinare?  

AMT Centru a recepționat vaccinurile antigripale, pentru sezonul 2022-2023. Persoanele din grupul de risc sunt așteptate în cabinele de imunizare pentru administrarea vaccinului împotriva gripei sezoniere. AMT Centru amintește că pacienții trebuie să anunțe preventiv medicul de familie despre procedura medicală, și să semneze un acord informat.

Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinarea împotriva gripei sezoniere este absolut necesară pentru:

  1. Copiii și adulții cu boli cronice

Vorbim despre copiii și adulții care suferă de astm bronhic, insuficiență renală, hepatică, respiratorie și cardio-vasculară, diabet zaharat, patologii imunodeficitare, tuberculoză, beneficiari de transplant de organe, copii cu vârsta de 6-36 luni, copii tratați îndelungat cu preparate care conțin acid salicilic, copii și adulți din instituții rezidențiale.

     2. Gravide

3. Angajați ai instituțiilor de stat și publice

  • Lucrătorii instituțiilor medicale, de sănătate publică și asistență socială;
  • Studenți și rezidenți ai Universității de Medicină „Nicolae Testemițanu”;
  • Studenți și cadre didactice ai colegiilor de medicină;
  • Angajații Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal;
  • Polițiștii, militarii, carabinierii;
  • Angajații instituțiilor rezidențiale;
  • Angajații Aeroportului și Serviciului Situații Excepționale.

Avantajele vaccinării împotriva gripei sezoniere

  • Oferă protecție împotriva gripei.
  • Reduce riscul de spitalizare asociat gripei. Un studiu din 2014 a arătat că vaccinul antigripal a redus riscul de internări în secțiile de terapie intensivă în rândul copiilor cu 74% în perioada 2010-2012. Un studiu din 2016 a demonstrat că vaccinul a redus cu 57% numărul spitalizărilor în rândul persoanelor de peste 50 de ani.
  • Previne complicațiile în cazul persoanelor cu afecțiuni cronice.
  • Protejează femeile gravide în timpul sarcinii și în perioada de lăuzie.
  • Protejează copilul în curs de dezvoltare în decursul sarcinii și după naștere.
  • Ameliorează simptomele bolii și scurtează perioada de boală.

Gripa este o afecțiune respiratorie contagioasă, provocată de virusurile gripale. Vaccinul antrigripal oferă cea mai bună protecție și reduce semnificativ răspândirea infecției.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *