Ce servicii medicale de înaltă performanță au devenit mai accesibile în 2023 și cum pot fi accesate?

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a procurat mai multe servicii medicale diagnostice de înaltă performanță (SIP) pentru anul 2023.

Ca urmare, au devenit mai accesibile pentru pacienți tomografia computerizată, rezonanță magnetică nucleară, colonoscopie, endoscopie, investigații de laborator, medicină nucleară, imagistică medicală, ecocardiografie, investigații de radiodiagnostic, coronarografie.

Potrivit CNAM, din 1 ianuarie 2023, contractarea și evidența serviciilor medicale de înaltă performanță este efectuată doar prin intermediul Sistemului informațional „Raportarea și evidența serviciilor medicale” (SIRSM). Persoanele asigurate pot face programare în regim online accesând linkul https://sirsm.cnam.gov.md/sirsm/online. În sistemul informațional, programările pot fi efectuate pentru o perioadă de până la trei luni.

Pentru 2023, CNAM a încheiat contracte cu 34 de prestatori publici și 31 de prestatori privați care vor presta SIP, iar valoarea totală a contractelor este de 255 de milioane 212 mii de lei.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *