10 remedii pentru combaterea alergiilor de primăvară

Alergiile sunt reacții exagerate ale sistemului imunitar, care percepe anumiti factori externi numiți alergeni, drept inamici. La detectarea acestora, se declanșează reacții în lanț, de apărare, care provoacă multe simptome neplacute: strănut, rinoree, conjunctivită sau gât inflamat. În continuare, vă prezentăm mai multe remedii împotriva alergiilor:

Folosiți o soluție salină pentru căile nazale. Clătirea căilor nazale cu o soluție salină reduce congestia nazală, îndepărtează eventualii alergeni și  ușurează respirația.

Consumați cât mai multe lichide. Dacă simțiți că aveți nasul înfundat sau că secrețiile se elimină spre gât din cauza alergiilor, consumați mai multă apă. Lichidele pot subția mucusul din căile nazale și calma simptomele.

Limitați-vă timpul în aer liber, purtați o mască de protecție și ochelari de soare atunci când părăsiți casa. În fiecare primăvară copacii eliberează în aer miliarde de boabe minuscule de polen. Limitați primblările în aer liber în zilele cu vânt și în primele ore ale dimineții, atunci când concentrația de polen este cel mai mare. O mască medicală poate bloca în jur de 95% din particulele mici, cum ar fi polenul și alți alergeni.

Evitați fumul de țigară, deoarece vă poate agrava simptomele alergiilor de primăvară.

Explorați remedii pe bază de plante. Butterbur este o plantă care provine dintr-un arbust european și a demonstrat potențialul de a ameliora simptomele alergiilor sezoniere, acționând similar cu antihistaminicele. Quercetina este un component care poate fi găsit în ceapă, mere și ceaiul negru, având un potențial de a bloca eliberarea de histamine.

Faceți duș cât mai des. Îndepărtați hainele pe care le-ați purtat afară și faceți duș pentru a elimina polenul de pe corp.

Curățați aerul din locuința dvs. Filtrarea aerului din interiorul casei dumneavoastră poate elimina părul, praful și particulele de polen care vă pot provoca alergii. Optați pentru un filtru de înaltă eficiență care elimină aproximativ 99,5% din particulele iritante din aer. Nu deschideți geamurile pentru a aerisi locuința în primele ore ale dimineții.

Adăugați uleiuri esențiale. Adăugarea de uleiuri esențiale la o baie, o ceașcă de ceai sau într-un umidificator de aer vă poate ajuta la reducerea simptomelor alergiei. Uleiurile de mentă, busuioc, eucalipt și arbore de ceai au fost asociate cu combaterea inflamației și întărirea sistemului imun.

Gestionați stresul. Hormonii stresului fac ravagii în organism, în special în sistemul imun, agravând și mai mult alergiile sezoniere. Luați în considerare metode de gestionare a stresului, cum ar fi meditația, acordarea de timp liber pentru sine și evitați să vă depășiți programul.

Curățați casa. Curățenia regulată a casei vă poate scăpa de mulți factori declanșatori ai alergiilor și vă poate ajuta la ameliorarea simptomelor. Curățați sau schimbați frecvent filtrele de aer din casa dvs. Nu uitați să ștergeți rafturile de cărți, orificiile de ventilație și alte locuri unde se poate aduna polenul. Aspirați covoarele și schimbați fețele de pernă de câteva ori pe săptămână. Schimbați-vă fața de pernă în mod regulat, alergenii se pot transfera de pe păr pe pernă în fiecare noapte.

Autor: Arnaut Liliana, medic igienist,  Agenția Națională pentru Sănătate Publică

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *