Calitatea asistenței medicale acordată copiilor în cadrul AMT Centru – evaluată de experții IMC

Experții Institutului Mamei și Copilului au evaluat joi, 10 august, calitatea asistenței medicale acordată copiilor până la vârsta de 5 ani în cadrul AMT Centru. Specialiștii au examinat documentele medicale întocmite în cadrul activităților de examinare profilactică a minorilor, efectuare a vizitelor la domiciliu, evaluare a dezvoltării fizice și intelectuale și desfășurare a procesului de imunizare în conformitate cu Programul Național de Imunizări.
“Evaluarea permite identificarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă medicul de familie și asistenta medicală a medicului de familie, în procesul de monitorizare a creșterii și dezvoltării copilului de vârstă mică. În baza rezultatelor evaluării, vom desfășura acțiuni de informare suplimentară a medicilor de familie, pediatrilor, specialiștilor, prin intermediul seminarelor, educației medicale continue, materiale informaționale, în scopul îmbunătățirii asistenței medicale acordată copiilor în primii ani de viață”, a relatat membra grupului de experți Olga Cîrstea, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, Departamentul Pediatrie Universitatea de Stat de Medicină Nicolae Testemițanu.
De asemenea, în cadrul evaluării au fost intervievați mai mulți părinți. Experții au verificat dacă aceștia cunosc semnele generale de pericol pentru viața copiilor.
“Vorbim despre acele semne care revendică solicitarea urgentă a ajutorului medical și care se referă la pericolele casnice, boli grave, convulsii, vomă, starea de inconștiență, respirația dificilă, alimentație nesănătoasă, violență, semne care periclitează dezvoltarea fizică și emoțională. Constatăm că încă mai există părinți care nu sunt suficient de bine informați cu privire la pericolele pentru sănătatea și viața copiilor”, a subliniat Olga Cîrstea, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, Departamentul Pediatrie Universitatea de Stat de Medicină Nicolae Testemițanu.
Comisia de experți va evalua mai multe instituții medicale primare din toată țara, în următoarele săptămâni. Aceasta este condusă de Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie a Universității de Stat de Medicină Nicolae Testemițanu. Din componența comisiei fac parte:
Olga Cîrstea, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, Departamentul Pediatrie Universitatea de Stat de Medicină Nicolae Testemițanu
Adela Horodișteanu-Banuh Laboratorul ştiinţific pediatrie IMC
Dina Bujor, asistență universitară, Departamentul Pediatrie Universitatea de Stat de Medicină Nicolae Testemițanu

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *